RELAȚIA CU PUTEREA EXECUTIVĂ
  Relația de autoritate a Ministrului Justiției cu procurorii

 Conform dispozițiilor art.131 din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justiției. Aceasta nu înseamnă că Ministerul Public este subordonat ministrului justiției.
           
Pentru această reglementare legiuitorul a avut în vedere și opiniile unor savanți ai dreptului, cum a fost ilustrul profesor Garconnet care susținea că în multe țări lumea se teme ca un minister public cu totul supus puterii executive să nu fie din punct de vedere politic o armă grea în mâinile unui guvern, iar marele penalist I. Tanoviceanu arăta că „Toți autorii de drept penal, toți specialiștii și toți cei care năzuiesc să asigure justiției condițiile unei desăvârșite funcționări, susțin cu argumente ce nu cunosc replică, independența Ministerului Public. Ce păcat însă, că nu aceștia fac legile”.
            Autoritatea ministrului justiției nu are în legislația noastră sensul unei subordonări ierarhice, ci acela al unei relații administrative, similară cu relația existentă între ministrul justiției și instanțele judecătorești.
            Ministerul Public nu se află sub autoritatea ori subordonarea Ministerului Justiției, procurorul nu poate primi ordine de la funcționarii acestui minister.
           
Modalitățile prin care ministrul justiției își exercită autoritatea asupra Ministerului Public au fost stabilite prin art.69 din Legea 304/2004 pentru organizarea judecătorească, după cum urmează:
            (1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, ori de ministrul justiției.
            (2) Controlul constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.
            (3) Ministrul justiției poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului general al Parchetului Național Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității.
            Însemnătatea deosebită a asigurării independenței politice a procurorului în contextul garantării legalității și imparțialității urmăririi penale a fost evidențiată și în cadrul Congresului ONU din 1995 de la Cairo pentru prevenirea crimei și tratamentul delicvenților.
            Astfel, din conținutul documentelor cadru prezentate la acest congres, în condițiile unei tendințe generale de influențare prin mijloace politice ori administrative a deciziilor adoptate de procurori în cursul investigațiilor penale, rezultă necesitatea de a se proceda la o reconsiderare și reafirmare a rolului crucial care îi revine procurorului în administrarea justiției penale și de a se garanta exercitarea, independent de orice imixtiune politică, a acestor importante responsabilități, în conformitate cu litera și spiritul principiilor directoare ale ONU.
            Aceasta este singura modalitate prin care se poate asigura echitatea și obiectivitatea justiției penale, precum și protecția efectivă a cetățenilor împotriva infracțiunilor.
            De altfel, astfel de principii se desprind și din lectura Recomandării 19(2000) a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, document care pornind de la premisa că Ministerul Public joacă un rol determinant în sistemul de justiție penală, precizează că: „statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a face astfel ca membrii Ministerului Public să‑și poată îndeplini misiunea lor fără ingerințe nejustificate (din partea puterii executive, n.n.) și fără riscul de a determina, dincolo de limita rezonabilului, răspunderea civilă, penală sau de altă natură”. „Ministerul Public trebuie în orice situație să fie în măsură să‑și exercite fără obstacole urmărirea agenților statului pentru delicte comise de către aceștia, în special delicte de corupție, abuz de putere, violare evidentă a drepturilor omului și alte delicte recunoscute de dreptul internațional”.
          

 
   
  © Copyright 2006 PICCJ.